Bullying-ul este un comportament cu tentă agresivă întâlnit mai ales în rândul copiilor de vârstă școlară, care implică un raport inegal de putere între persoanele implicate. Astfel de comportamente au caracter repetitiv și ambii copii implicați în proces pot suferi consecințe serioase și de lungă durată.

Pentru a fi considerat bullying, comportamentul trebuie să fie agresiv și să includă:

1. un dezechilibru de putere: copilul care agresează își folosește puterea pentru a controla sau a le face rău altora;
2. caracter repetitiv: comportamentul agresiv se întâmplă des și are potențial de a se repeta;
3. caracter intenționat: cel care agresează are intenția de a-l răni pe celălalt.

Există 3 tipuri de bullying:

1. bullying verbal: tachinări, injurii, comentarii nepotrivite cu tentă sexuală, utilizarea sarcasmului, amenințări;
2. bullying social, cu implicații asupra reputației cuiva și asupra relațiilor lui cu cei din jur: a abandona o persoană cu rea intenție, a convinge alți copii să nu fie prieteni cu o anumită persoană, răspândirea zvonurilor răutăcioase despre cineva, a face pe cineva să se simtă jenat în public;
3. bullying fizic: a lovi, a ciupi, a scuipa, a pune piedici, a împinge, a lua sau a distruge lucrurile cuiva și alte gesturi fizice nepoliticoase.

Aceste tipuri de comportament pot fi întâlnite în timpul orelor de școală sau chiar după finalizarea orelor. De asemenea, multe incidente pot fi întâlnite în spații de joacă, pe terenul de sport, în mijloace de transport în comun, pe rețele de socializare etc.

Care sunt „rolurile” în bullying?
 

În situațiile de bullying există mai multe roluri pe care copiii le manifestă: copii care agresează, copii care sunt agresați, copii care asistă la manifestarea agresivă, copii care încurajează gestul agresiv, copii care au rolul de a proteja victimele incidentelor agresive.

Copiii care riscă să fie victimele bullying-ului au următoarele particularități:

1. sunt considerați diferiți de colegii lor (fie sunt supraponderali sau subponderali);
2. poartă ochelari sau haine diferite de cele considerate potrivite în rândul elevilor;
3. pot fi copii noi în școală;
4. sunt considerați incapabili pentru a se proteja de ceilalți;
5. sunt melancolici, anxioși și pot avea stimă de sine scăzută;
6. sunt mai puțin populari și au de obicei puțini prieteni.

Deși aceste criterii sunt îndeplinite de un anumit copil, acest lucru nu înseamnă că va fi hărțuit în mod cert în viitor.

Copiii care sunt predispuși la a deveni agresori:

1. sunt de obicei violenți și ușor de frustrat;
2. au parte de mai puțină implicare din partea părinților și pot avea dificultăți în mediul de acasă;
3. pot avea intenții negative orientate spre ceilalți;
4. au probleme în a urma niște reguli clar definite;
5. consideră violența o experiență pozitivă și aparțin de obicei unui grup de copii care manifestă agresivitate.

Copiii care au trecut prin incidente de bullying pot fi remarcați prin:

1. răni;
2. leziuni inexplicabile;
3. haine, cărți, electronice pierdute sau distruse;
4. dureri de cap și de abdomen frecvente;
5. schimbări în comportamentul alimentar – lipsa poftei de mâncare sau pot veni acasă înfometați pentru că nu au reușit să mănânce la școală;
6. dificultăți în a adormi sau coșmaruri frecvente;
7. deteriorarea rezultatelor școlare;
8. interes scăzut pentru sarcini școlare;
9. absența plăcerii de a merge la școală;
10. evitarea situațiilor sociale;
11. sentiment de lipsă de ajutor și pierderea încrederii în sine;
12. comportamente auto-distructive precum fugitul de acasă, își fac rău singuri sau au ideații de suicid.

De cele mai multe ori, acești copii au nevoie de suport din partea adulților prezenți în viața lor. Poate cel mai important impact asupra copiilor îl poate avea inițial o discuție cu părinții lor, astfel încât aceștia să ofere copiilor un cadru de înțelegere și de securitate fizică și emoțională.

Cum pot fi ajutați copiii-victime ale bullying-ului?
 

Pentru a stabili o relație deschisă, bazată pe cooperare, între copii și părinți este necesar ca părinții să reacționeze cu grijă și cu precauție la această situație, deoarece maniera în care părintele abordează problematica va stabili deschiderea ulterioară a copilului spre a căuta suport în sânul familiei.

Copiii considerați victime ale bullying-ului pot decide ulterior să comunice cu cei care îi agresează, fie să le ignore comportamentul, să învețe să se focalizeze pe stabilirea altor relații de prietenie sau să acceseze suport în rândul colegilor sau al anumitor adulți (profesori sau consilieri școlari). Părinții pot deveni colaboratorii copiilor în această etapă, prin monitorizarea în echipă asupra progresului pe care îl resimte copilul în relație cu ceilalți copii agresori.

În continuare, dacă copilul manifestă semne de depresie sau anxietate prelungită, ori schimbări comportamentale necorespunzătoare, se recomandă discuții cu specialiști din domeniul dezvoltării copilului (psiholog, psihoterapeut, consilier educațional).

Cum pot interveni părinții, cadrele didactice și alți adulți semnificativi pentru a ajuta copiii să dezvolte relații sănătoase cu ceilalți:

1. oferă modele pozitive celor mici pentru a stabili relații de prietenie cu ceilalți copii (mijloace plăcute de a solicita integrare în activități de grup – este important să fie recompensat comportamentul adecvat);
2. ajută copiii să înțeleagă consecințele anumitor acțiuni, pe măsura înțelegerii lor. Încurajați copiii să comunice cu un adult în cazul în care sunt tratați de alți copii într-o manieră care îi face să se simtă inconfortabil, triști, agitați sau dacă au fost martori într-o situație în care alți copii au fost răniți;
3. stabilesc reguli clare pentru comportament în grupuri de copii și monitorizează cu grijă interacțiunile cu ceilalți copii oferind intervenții rapide pentru a opri comportamente agresive.

Discuția părinți-copii, profesor-copii și consilierea specializată sunt metode de a contribui semnificativ în dezvoltarea relațiilor sănătoase între copii.

Sună clopoțelul! Într-un colț de clasă, o fată timidă devine sursă a ironiilor și subiect de batjocură pentru colegii săi. Pe hol, un grup de elevi – autoetichetați ”cool”- amenință și iau cu forța bani sau mâncare de la copii din clase mai mici. La baie, au loc îmbrânceli între alte două grupuri. Da, se întâmplă în școli! Zilnic. Adesea în pauze și în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă. Iar acest fenomen – cunoscut sub numele de bullying – creşte îngrijorător, de la o zi la alta, în unităţile şcolare din toată țara. Ce înseamnă bullying și de ce unii copii aleg să se comporte aşa, ne explică Mirela Horumbă, psihologul părinților.

Este necesar să cunoaştem că bullying-ul presupune îndeplinirea simultană a trei condiţii: caracter intenţionat – agresorul are intenţia să rănească pe cineva; caracter repetat – aceeaşi persoană este rănită mereu; dezechilibrul de forţe – agresorul îşi alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă şi nu se poate apăra singură.

Care sunt cele mai severe efecte ale bullyingului pentru copilul-victimă?

Fenomenul de bullying are efecte pe termen lung, atât în plan social, cât și la nivel individual. În planul social apare diminuarea dorinței și inițiativei de a comunica și socializa. Acest fapt determină victimele să se izoleze, apărând ca fenomen secundar și absenteismul sau chiar abandonul școlar. Acesta reprezintă un mecanism de apărare pentru a evita întâlnirea cu agresorii sau cu cei care fac parte din “fanii” săi.

Pe de alta parte, bullying-ul are și efecte în plan emoțional individual: scăderea stimei de sine, diminuarea puterii de învățare, creșterea timidității copilului, lipsa capacității de concentrare, agresivitate sau chiar depresie în unele cazuri, frică mergând până la teroare, toate alimentate care dau impresia victimei că este urmărită permanent de agresor și că urmează un nou atac împotriva sa. Toți cei care au fost victimele fenomenului de bullying, și nu s-a făcut intervenție de reparare, au mari șanse să aibă dificultăți în a dezvolta relații în viața de adult. Totodată, știm că cel mai grav efect rămâne ceea ce este cunoscut ca ,,bullycide”- sinuciderea direct sau indirect influențată de experiențele violente repetate. Această decizie survine ca o modalitate de a opri agresorul, fie pentru a nu mai îndura tratamentul abuziv direct, fie reacțiile celor din jur, care devin o povară de nesuportat.

Adesea, copiii evită să povestească acasă despre astfel de situații. Cum recunoaștem semnele bullyingului la copilul-victimă?

Semnele bullying-ului la copilul-victimă sunt relativ uşor de depistat deoarece acesta începe să aibă altfel de comportamente decât până la momentul producerii situaţiei nou apărute: copilul poate da semne de oboseală, nu mai are poftă de mâncare, a devenit anxios și evită anumite situaţii, uneori are coşmaruri, mergând până la somatizare (momente de febră, greţuri, dureri de stomac, dureri de cap, vărsături) atunci când trebuie să meargă la şcoală.

După ce recunoaștem bullyingul, care este următorul pas?

Prrocesul de recuperare emoţională. Implicarea unui psiholog în procesul de mediere este foarte importantă, pentru că lucrurile nu se rezolvă de la sine și faptul că îi spui celui care a agresat să nu mai facă, nu opreşte fenomenul. Este necesar să identificăm corect cauzele părţilor implicate pentru a avea o intervenţie corectă.

Este important să ne dăm seama și de ce se ajunge la comportamente de bullying.

Copiii  învaţă bullying-ul acasă și îl întâlnesc ca model social corect în mijloacele mass-media la tot pasul, inclusiv în desenele animate. Aşadar, ei învaţă că aşa este normal să te porţi și apoi transpun în practică „teoria” învăţată. Există un singur factor declanşator, adesea întâlnit sub diferite forme: o stima de sine scăzută, care are nevoie, pe moment, să fie ridicată, pentru ca individul să se simtă valoros. Aparent, prin punerea în inferioritate a unei persoane ai sentimentul că tu eşti mai bun. Întotdeauna un complex de superioritate întâlnit în fenomenul de bullying ascunde un complex de inferioritate direct proporţional.

Ce facem cu elevul-agresor? Ce personaje din jurul lui sunt în măsură să intervină pentru a-i corecta comportamentele agresive?

Elevul-agresor este, de fapt, și el o victimă. Pentru a corecta comportamentele agresive este necesară o echipă formată din cadrul didactic, familie și psiholog. Împreună vor identifica ce cauze emoţionale sunt implicate și ce comportamente sociale avem nevoie să înveţe copiii. Tot acum le vom arăta rezolvarea pașnică de conflicte, comunicarea asertivă (clară și directă) și alte metode sănătoase de relaţionare interumană. Vreau să subliniez că nici o pedeapsă sau recompensă nu va funcţiona, cu atât mai puțin scăderea notei la purtare.

Din decembrie 2018, bullyingul este interzis în școli prin lege. Ce înseamnă acest lucru? 

Adoptarea acestei legi este un lucru foarte bun. Însă provocarea începe la partea de implementare a ceea ce avem de făcut pentru a o putea aplica în toate şcolile din România. Astfel, în următoarea etapă, în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare, teme, cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

Cătălina Surcel, Președinte Asociația Telefonul Copilului, spune că ultimele date cu privire la bullying, înregistrate în rândul copiilor din România, sunt date care confirmă că acest fenomen este real și, sub nicio formă, nu trebuie neglijat sau banalizat

În perioada 2015-2017, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 4.328 de cazuri de bullying. 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuși, 24% au împărtășit cu prietenii sau colegii și doar 22% au vorbit cu părinții. Mai mult de jumătate dintre copiii care au apelat serviciile de consiliere oferite de Asociatia Telefonul Copilului au fost fete (51.18%), 42.08% băieți și doar 6,74% au fost adulți, în special părinții celor agresați. În 62% dintre situații, copiii au semnalat că sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp: fizic (îmbrâncire, deposedare de obiecte, lovire; verbal – insulte, umiliri, intimidări), relațional (zvonuri, situații stânjenitoare, bârfe, excluderi) și online (mesaje, filme, imagini cu conținut defăimător, jignitor, umilitor).

Principalele motive pentru care copiii au fost hărțuiți sunt aspectul fizic – 33,10%, statutul social -27,12%,  interesele și pasiunile – 12,18%, situația scolară foarte bună – 8,21%, situația scolară mediocră – 7,55%, nevoile speciale sau dizabilitățile – 4,42%, etnia – 3,17%, religia – 2,14%  și 2,11% orientarea sexuală.

În peste jumătate dintre situații, copiii sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp.

Una dintre problemele României contemporane este fenomenul de bullying cu care se confruntă mai toată lumea: copii, adolescenți, tineri și adulți, fie că sunt acasă, la grădiniță sau la școală, la serviciu, printre prieteni și pe rețelele de socializare sau, și mai grav, în mass media.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Ce înseamnă Bullying?

Bullyingul este un comportament ostil între două sau mai multe persoane, intenționat, repetat de-a lungul timpului, care implică un dezechilibru de putere. Bullyingul poate îmbrăca oricare dintre formele de mai jos sau poate fi o combinație a acestor manifestări:

• Verbale: țipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri;

• Fizice: palme, loviri, îmbrânciri, bătăi, distrugerea bunurilor materiale;

• Relaționale: intimidare, denigrare, izolare, amenințare, manipulare, răspândire de zvonuri cu caracter denigrator;

• Cyberbullying: trimiterea unui mesaj sau a unei imagini pe telefon sau internet pentru a denigra imaginea unei persoane;

• Mobbing: agresiune verbală și emoțională a unui grup față de un individ;

• Sociale: excludere din grup, izolarea socială, insulte cu privire la statutul social.

Agresorul, de cele mai multe ori, nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți, pe care vrea să-i domine și să-i controleze. El își alege victima adesea dintre cei care sunt „diferiți”: supraponderali sau subponderali; săraci sau bogați; au religie sau rasă diferită; sunt prea scunzi sau prea înalți; au slabe abilități sportive; sunt persoane noi din grup; au părinți divorțați; au dizabilitați precum ADHD, diabet, deficiențe de vorbire, dizabilități de învățare, tulburări din spectrul autist etc.

Un studiului național efectuat de Organizația Salvați Copiii în anul 2016 arată că: 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor; 1 din 6 copii era bătut în mod repetat; 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală; în mod repetat, în școală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi; 7 din 10 copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.

Dacă e să ne uităm la ce urmări a avut bullyigul, atunci putem vorbi despre scăderea încrederii în sine, depresie, somatizări diverse și chiar sinucideri. La copii putem vorbi și despre abandon școlar, scăderea rezultatelor la învățătură etc.

Cum putem preveni Bullying-ul? 

În primul rând, informându-ne despre bullying și reușind să identificăm atunci când se întâmplă. În al doilea rând, să vorbim acasă cu copiii și ceilalți membri ai familiei despre trăirile lor de peste zi. În al treilea rând, să avem prieteni și să îi învățăm pe copii să își facă prieteni.

7 din 10 elevi de generală spun că oamenii mari nu dau atenție fenomenului bullying, și prin urmare, ei nu se simt sprijiniți și protejați. Din păcate, există mărturii îngrozitoare de la copii care erau puși în pauze să lingă toaletă, copii care erau amenințați în mod constant pe rețele sociale etc.

Statisticile Asociației Telefonul Copilului 116 111 abundă de astfel de strigăte de ajutor din partea copiilor-victimă. Bine este că acești copii au ajuns în contact cu niște specialiști psihologi care îi ajută să iasă din aceste situații, rău este însă că ei nu au găsit sprijinul părinților acasă și al profesorilor la școală.

Specialiștii în psihologie spun că un aspect important este acela că agresor-victimă-martor sunt niște roluri prin care, din păcate, toți trecem pe rând, pe parcursul unei zile. Important e să începem să conștientizăm acest lucru. Posibilele victime dintr-un grup pot fi identificate cu ușurință la o observare atentă făcută de un specialist (consilier școlar, psiholog, manager hr etc). Posibilelor victime li se poate acorda suport pentru a reuși să își crească încrederea în sine și a învăța cum să facă față unor eventuale acte de bullying, se pot informa cu privire la pașii legali pe care îi pot face la nevoie și cine este persoana de suport la care pot apela. De asemenea, victimele pot învăța să își facă vocea auzită.

O replică de genul „Ceea ce spui/faci tu acum mă doare și nu e bine pentru mine” este salvatoare de multe ori. Dar nu toate victimele reușesc din prima încercare aceasta. Și de cele mai multe ori ele au nevoie de ajutorul celorlalți, de multe ori spectatori la actele de bullying.

Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Un martor tăcut este un complice la actul de bullying. Un martor care intervine cu scopul de a stopa bullyingul este o resursă importantă.

O replică simplă de genul „te rog să îmi lași prietenul în pace”, „ceea ce faci tu este bullying și nu e ok” poate face adevărate minuni. Atunci când agresorul întâlnește apărarea victimei în interiorul grupului, se retrage. Așadar, martorii sunt o categorie esențială pentru a ieși din ciclul victimă-agresor.

De asemenea, un alt aspect important menționat de specialiști este acela că un agresor este, de fapt, o fostă victimă care a învățat să se apare atacând. Acest lucru ne face să ne gândim de două ori atunci când tindem să punem la zid agresorul, să îl pedepsim.

Pentru că, din păcate, asta este „soluția” cu care mulți dintre noi încearcă să rezolve conflictal și, de fapt, îl agravează. Dacă agresorul este privit ca o victimă cu răni vechi, el poate beneficia de empatia grupului și de sprijin de specialitate, în primul rând în calitate de victimă. Putem începe să prevenim fenomenul bullying, vorbind despre existența lui și crescându-ne inteligența emoțională.

Astfel, vom ști să asigurăm ghidaj și copiilor noștri și să îi ajutăm pe cei în nevoie. Este nevoie să știm să ne numim emoțiile proprii (tristețe, furie, dezamăgire, frustrare, umilire, rușine etc.) atunci când le simțim și să știm să le gestionăm, revenind la starea de calm. Este nevoie să știm cum să reacționăm la emoțiile puternice ale celorlalți și să empatizăm, adică să facem efortul de a ne punem în papucii celuilalt, pentru a înțelege cum se simte el.

Un om care învaţă de mic să îşi cunoască emoţiile şi să fie empatic va fi cu siguranţă mai puţin predispus la a fi agresor sau victimă în societate sau pe internet și va avea performanțe mai mari pe orice plan.